Viziunea & misiunea Grădiniţei Samariteanul Nr.1

 

 

 

 

  CALITATEA ÎN EDUCAȚIE a fost si este  un obiectiv major pentru toate cadrele didactice care au standarde  înalte pentru creșterea si educarea copiilor, fiind denumită drept un proces de continuă îmbunătăţire a Sistemului educaţional pentru a asigura atingerea stării optime în dezvoltarea personală, socială,  fizică,  intelectuală si morală a fiecărui copil, care va fi dat sub formă de valoare specială  societăţii.

Profilul  intelectual si spiritual al absolventului Grădiniţei Samariteanul nr.1, este caracterizat de un set de valori autentice,  pe care ne propunem să le promovăm prin procesul de  învăţare şi educaţie, pe parcursul întregii activitați.

Pornind de la dorinţele educaţionale ale fiecărui copil, ale părinților, precum şi de la dezideratele stabilite de documentele educaţionale în vigoare,  întreaga activitate va fi organizată de aşa manieră încât să se creeze, în grădiniţă, un mediu educaţional profesionist la standarde intelectuale şi morale înalte, adaptându-se în mod continuu cerinţelor societăţii de astăzi și de mâine,  promovând o dezvoltare susţinută  conformă cerintelor societatii noastre și cerințelor Legilor și principiilor Divine.

                                                

  VIZIUNEA GRĂDINIŢEI   SAMARITEANUL Nr.1 ESTE:

Oferirea unei educații de calitate copiilor de vârsta preșcolară, într-un mediu plăcut dominat de dragoste si grijă pentru copii, deschizând noi perspective generațiilor de copii.

Scopul grădiniței noastre este de a îndruma copiii preșcolari avănd în vedere cele două aspecte ale actului educativ : instructiv si formativ, cu accent pe latura formativă, care să ducă la formarea personalitații copiilor, a caracterului Cristic, devenind cetațeni valoroși ai societății noastre în raport cu valorile moral-creștine, precum si a valorilor educaționale naționale si europene.

                                                         

  MISIUNEA GRĂDINIŢEI  SAMARITEANUL Nr.1 ESTE:

·Socializarea copiilor, pregătirea lor pentru următoarea etapă de învățământ, familiarizarea acestora cu noțiunile moral-creștine, specifice particularităţilor de vârstă, favorizând astfel, creşterea şi dezvoltarea intelectuală, estetică, fizică, moralăşi spiritualăa copiilor preșcolari, în scopul adaptării cu ușurinţa la cerinţele școlii şi ale societăţii noastre.

·Oferirea tuturor copiilor care o frecventează, șanse  egale de integrare cu succes în clasa pregatitoare, respectiv clasa I, facilitând accesul acestora la informație şi educaţie, precum și formarea trasaturilor pozitive de vointa si caracter.

       Personalul didactic este preocupat de lărgirea sferei de cunoştinţe ale copiilor, pe domenii de activitate, formarea de priceperi şi deprinderi pentru cele două nivele de vârstă, uzând atât de măiestra pedagogică a personalului, cât şi de baza didactico - materială existentă în grădiniţă.

      Întregul personal al grădiniţei noastre îi ajută pe copii să-l cunoascăpe Creatorul Universului şi Creatorul Nostru, orientându-se dupăAdevărul menţionat în Cartea Cărţilor, dar respectând particularităţile de varstă ale copiilor preşcolari.

       Grădiniţa vine în sprijinul copiilor pentru formarea şi dezvoltarea aptitudinilor necesare integrării în viaţa şcolară şi socială, contribuind la însănătoșirea morală a societății românești.

 

VALORILE GRĂDINIȚEI  SAMARITEANUL  Nr.1:

 

        PROMOVĂM  VALORI  SPIRITUALE,  RELAȚIONALE  ȘI  PERSONALE:

  • DRAGOSTEA – a defini şi a înţelege scopul venirii pe pământ al D-lui nostru Isus Hristos, a recunoaște autoritatea lui Dumnezeu și a avea atitudini pline de compasiune fata de semeni, stabilind corect priorităţile; a gândi prin prisma Adevărului, dar și a Harului Divin consecinţele acţiunilor şi a lua decizii  înţelepte.
  • CREDINȚA -  a fi  în concordanță cu Învățăturile Celui mai Mare Învățător al tuturor timpurilor, indiferent de schimbările care au loc în jurul nostru, puterea de a face ceea ce este bine, raportându-ne  la Cuvântul  Sfânt al  Cărtii  Cărților.
  • ADEVĂRUL – a găsi, prin intermediul rugăciunii, puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă.
  • PERSEVERENȚA –a fi consecvent şi a cere  lui Dumnezeu puterea de a merge mai departe în ciuda dificultăţilor sau chiar a eşecurilor personale.
  • RESPECTUL – a arăta consideraţie mai întâi faţă de sine, față de tot ceea ce poate însemna viaţă, faţă de aproapele nostru, faţă de autorităţi,faţă de proprietate privată și alte drepturi ale persoanei umane.
  • RESPONSABILITATEA – a duce la îndeplinire cu consecvenţă obligaţiile care revin fiecăruia, asumarea răspunderii pentru propriile acţiuni nu doar din frică sau obligativitate, ci din iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele.
  • AUTODISCIPLINA – a trăi în veşnica prezenţă a lui Dumnezeu, a avea control asupra propriilor acţiuni, cuvinte, dorinţe, împulsuri şi a avea un comportament adecvat oricărei situaţii ; a da tot ce ai mai bun în orice împrejurare.

         DUMNEZEU să ne ajute să fim modele demne de urmat în orice fapte bune, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari!